Joacă tristă de-a filosofia

-

 Dem Rădulescu îi povestea cândva Eugeniei Vodă, într-o întâlnire antologică într-un studio de televiziune, cum s-a răzvrătit Eugen Ionescu împotriva lui Dumnezeu. Spunea dramaturgul că însuși Creatorul și-a greșit creația și că ar fi trebuit să înceapă cu moartea și să termine cu nașterea. „Doamne,” spunea el, chinuit cum era de frica de neant, „ne faci perfecți și apoi ne demolezi...”. 

Altădată, citeam o obscură povestire SF din care nu mai rețin nimic altceva decât că membrii acelei civilizații imaginate de autor nu îmbătrâneau și nu mureau după chinuri, boli și suferințe; doar se topeau ca fumul în văzduh, atunci când le sosea sorocul.

Sigur, bunul Dumnezeu n-o fi fost în niciun fel impresionat de fantezia despre Benjamin Button și nu va ține în veci cont de ideile năstrușnice de mai sus. Facă-se voia Sa, cum altfel, dar nu pot să nu mă întreb de ce atâtor bieți muritori nu le e îngăduit să-și păstreze un minimum de demnitate până la despărțirea de lumea asta. De ce, oare, trebuie să se zvârcolească și să se zbată atât de dramatic între tărâmuri? Chiar trebuie să ajungă, să învețe să-și dorească moartea? Cui prodest?...

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Reflecții

-
 Astăzi este ultima zi în care pot spune, dacă mă întreabă cineva (medicul, de exemplu) că am cincizeci și cinci de ani. De mâine, trec în a doua jumătate a gloriosului deceniu și nu pot să nu mă uit mai cu încredere înapoi decât înainte. Oare?... Dacă ar fi să identific cea mai fastă perioadă a vieții mele, pe care aș pune degetul? Cum adică? îmi zumzăie conștiința. Păi pe la douăzeci de ani. Da, dar atunci a venit Revoluția (?) cu toate convulsiile ei, speranțele năruite, postcomunismul, Iliescu, minerii, liberalizarea prețurilor, prăbușirea industriei, începutul carierei mele, examene, „lasă, că ești tânăr și poți, că și eu...”, nedreptățile flagrante și disprețul plin de invidie al societății „mature”. M-am dus, în '99, să împlinesc treizeci de ani în Iași, de care mă simțeam surprinzător de legat după studenție, mult mai mult decât în timpul ei. Să fie simbolic, îmi ziceam, poate mă întorc aici. Și apoi? Apoi am muncit, am arătat că încă sunt tânăr și pot, că pot mai mult decâ...
Citiți mai multe

El și orășelul lui

-
            Orășelul în care bărbatul văzuse lumina zilei fusese un sat mai răsărit, așezat la răspântie de drumuri și care, de aceea, aduna în târguri țărani din cele patru zări, cu mărfuri și dorințe diverse, cu apucături diverse. Apoi, în războiul cel mare, zona văzuse încleștări și moarte, soldați sfârtecați, dar și fețe regești, datorii împlinite și noblețe adăugată celei din povestirile medievale.  Ceva mai târziu, regimul totalitar care se prăvălise peste țara întreagă văzuse bogățiile naturale din apropiere și transformase așezarea într-o colonie pentru muncitorii aduși în Marele Combinat care s-a construit cu oarecare înțelepciune, cu mare trudă și cu mulți deținuți din motive politice, jertfiți pentru o fărâmă de viitor „luminos”. Fiecare, după puteri, fiecăruia, după nevoi. Oamenii de tinichea, nu cei ai lui Frank Baum. Bărbatul își amintea Orășelul copilăriei lui, care încă nu împlinise vârsta majoratului, cu mult soare, probabil și datorit...
Citiți mai multe

O zi oarecare

-
Dimineață rece de februarie. Azi am ore de predare ceva mai târziu și îmi permit să plec la școală pe la nouă și jumătate. În fața mea, o tânără cu un cățel alb și drăgălaș. Tânăra nu are nicidecum ce căuta la ora aceea pe stradă. Cățelul se oprește la un moment dat și își face nevoile pe trotuar, periculos de aproape de piciorul meu stâng, cu o mină satisfăcută. Stăpâna lui nu scoate măturica și punguța să adune ce i-a produs animăluțul de companie; de fapt, nu se sinchisește și merge mai departe. Merg și eu mai departe. Trec pe lângă două mașini scumpe, una cu număr autohton, cealaltă german. Stau una în fața celeilalte, cu avariile pornite. Au fost implicate într-o tamponare. Șoferița-victimă vorbește la telefon de parcă ar vrea să muște; vocea ei are accente metalice. Fiica ei adolescentă stă deoparte, scoasă din negurile ei hormonale de nervii mămicăi ei. Pe lângă mine trece un individ brunet, cu un sac cât toate zilele în spate și îmi zice, confidențial: „S-au spart, iaca!”. Și,...
Citiți mai multe