Astăzi e ultima zi...
...în care, la întrebarea, din ce în ce mai deferentă „Câți ani aveți?” mai pot răspunde, cugetând la ce declanșez în mintea interlocutorului: „Cincizeci!” Numărul ăsta rotund va fi înlocuit mâine de incolorul „cincizeci și unu”. Anul trecut începusem o numărătoare inversă a zilelor până la propria-mi aniversare și recunosc că eram copleșit de emoție și de teamă. Urma să încetez în mod oficial să mai fiu tânăr. Băiețandrul de vreo douăzeci și doi de ani care locuia în mine trebuia să se usuce și să sucombe, lăsând locul unui personaj nou și înțelept, având veleități matusalemice. Colecția mea de muzică rock era de bun simț să fie lăsată să se prăfuiască, alături de cine știe ce cărți pe care le-am savurat în adolescență sau puțin după și pe care le-am păstrat ca pe niște relicve scumpe. Ce mai, se închidea încet, scârțâind prima oară, ușa celei mai frumoase perioade din viață. Apoi a trecut un an. Estimp, am aflat că, deși un drum pornit la zece seara de acasă și sfârșit la două după