Postări

Se afișează postări din 2010

Castelul de la Pribileşti

Imagine
E în Maramureş. E în apropiere de Baia Mare. A aparţinut familiei Teleki, una dintre cele mai importante din istoria Transilvaniei. Ultimul descendent al familiei proprietar al castelului a fost şi ultimul ministru de externe al Ungariei inainte de instaurarea regimului hortyst. Acesta a semnat un tratat de neagresiune cu Serbia, iar in momentul invadării acesteia, la izbucnirea războiului mondial, istoria consemnează că s-a sinucis, pentru ca nu a putut suporta sa-si vada angajamentul calcat in picioare. Nobil... Are aproape 300 de ani. În anul 1897 a fost supraetajat și modernizat în stil eclectic. E deductibil, nu fără durere, că în 1949, castelul a fost naționalizat, iar în regimul comunist a avut întrebuințări diverse (sală de baluri, sală de cinema, depozit pentru cereale, sediu al CAP). Castelul este acum trist, aproape lugubru, uitat, părăsit, se mai ţine doar datorită sufletului pus la înălţarea lui, probabil. I-a fost refăcut doar acoperişul acum mai bine de zece ani, iar

Bezid

Imagine
Că trăim într-o ţară halucinantă, almodovariană, că de prea multe ori devin convins că de fapt am un vis absurd şi-mi vine să mă ciupesc sau să mă muşc singur, căci realitatea nu poate fi asta, că în jurul nostru patologicul a înlocuit socialul, sunt tot atâtea truisme şi da, acesta e un mod nefericit de a deschide o nouă postare pe blog.Este, totuşi, felul meu de a mă justifica de ce îmi provoacă o bucurie dincolo de cuvinte (şi dincolo de normal, mă tem să spun) să mă aflu, în răstimpuri, în locuri aspaţiale şi atemporale, enclave unde aberaţiile ministeriabililor, dacă se aud, se aud îndepărtat, printr-un zid antifonant pe care deja l-a scris istoria. BEZID este un cuvânt ciudat, care e de fapt un nume propriu al unui sat unde, într-un fel sau altul, se trăieşte; pierdut prin judeţul Mureş, la aproximativ 45 de km de reşedinţă, pe lângă mai cunoscutul, poate, Sângeorgiu de Pădure. Vorbim, de fapt, de Bezidul Nou, căci cel vechi se află pe fundul unui lac de acumulare încă de la s

Ghelinţa

Imagine
În peregrinările noastre prin locuri mai degrabă necunoscute, şi sunt atât de multe în ţara asta, am descoperit încă o comoară, cunoscută mai bine de către UNESCO, în al cărui patrimoniu este, decât de noi, muritorii de rând. E vorba de o biserică veche de mai bine de şapte secole, de rit catolic, discret găzduită de Ghelinţa, un sat secuiesc aflat în apropiere de Covasna. Fortificat cum numai transilvănenii au ştiut, aşezământul este surprinzător prin mixtura de stiluri arhitectonice adunate laolaltă, prezentând o navă tăvănită şi un cor gotic cu absidă poligonală şi boltă pe nervuri. Din ceea ce a încercat să ne explice prin semne femeia peste care am dat într-o după amiază tare friguroasă de sâmbătă, care nu rupea deloc româneşte, deşi dădea cât de cât semne că ar înţelege, biserica a fost modificată de-a lungul secolelor. Construită în 1245 în cinstea Sfântului Imre, se bucură de o pictură interioară de o mare frumuseţe şi valoare, executate, se pare, la începutul secolului a