Neverosimil
Nu știu dacă „Neverosimil” este titlul pe care-l voi păstra, și asta pentru că nu sunt sigur că voi merge cu postarea până la capăt. Dacă va fi bine, mi-am spus, ar trebui să scriu, să nu uit că poate fi și așa, că întregul tău mic univers se poate rescrie și se poate raporta altfel la micile universuri ale celorlalți, și asta într-o clipă. Doar că nu știu să scriu despre ceea ce ni se întâmplă. Am citit mult Stephen King și, fie că-l pot copia, fie că nu (firește că nu...), e o diferență majoră: romanele lui sunt ficțiune. Pandemia este (sau, totuși, nu?) o realitate. E neverosimil să ies din casă în toiul zilei lucrătoare și să aud doar cum trece vântul printre copaci. Să pot traversa strada aproape fără să trebuiască să mă asigur. Să fiu înconjurat de oameni cu măști care așteaptă, la fel ca mine, cuminți, să prindă o tranșă de acces într-un supermarket din orășelul meu muncitoresc scăpătat și uitat din Moldova. Să văd bulevardul golit de oameni de la un capăt la altul, dimineața s