Lumea mea

Eram mic de tot când s-a dat la televizor un documentar despre orologiul Palatului Culturii din Iași. M-a fascinat atât de mult la cei trei-patru ani pe care îi aveam, încât, de atunci, mi-am dorit nespus să-l văd. Am vizitat, desigur, Palatul de câteva ori și de fiecare dată am întrebat dacă am acces în turn, primind, firește, răspuns net negativ. Mai târziu, cu mintea mai coaptă (oare?) mi-am făcut planuri de mituire. Eram dispus să dau oricât să ajung în spațiul acela vrăjit, acolo sus.Palatul era, însă, într-o veșnică renovare. Spre deosebire de majoritatea, eu m-am întristat când am văzut complexul ridicat în spate. În copilărie, acolo am fost la ștrand. În studenție, ștrandul a încetat să existe; era o râpă abruptă, pe care, într-o iarnă am încercat să le ajut, fără succes, pe o doamnă și pe fiica sa să urce pe un ghețuș crunt.Dimpotrivă, m-au tras și pe mine jos și am renunțat, scuzându-mă încurcat. Dar era un peisaj statornicit, o parte din studenția mea. Să-mi imaginez că

Dacă mă întreabă cineva ce anotimp prefer cel mai puțin, am să-i răspund, fără ezitare, că vara. O fi anotimpul vacanțelor, dar e îngrozitor de cald, e gălăgie, sunt insecte, se revarsă tot românul din blocuri pe sub balcoane și pe terase, vin stranierii, se umple țara de Mario și de Andrea (e-a pronunțat în hiat, firește), accidentele pe șosele sunt mai multe și mai hidoase. Unde mai pui că, pentru mine, în ultimele veri, zilele frumoase au devenit mai degrabă inutile. Și nu pot să dorm, vorba unei vedete autohtone care mi-a saturat auzul în alte veri. Ca să zic așa, nu am somn. Am dormit subțire și în noaptea care a trecut, iar, într-o perioadă de suspendare între somn și veghe, am avut, totuși, un vis special. Se făcea că eram șofer de autobuz, fiind conștient de faptul că autobuzul e al meu. Se perindau prin el tot felul de cunoscuți, de rude, de prieteni. Nicio figură nouă. Ar fi trebuit să mă simt tare bine; eram stăpân pe soarta tuturor celor importanți din viața mea. Mi-i pute

...și mă încearcă doruri nelămurite. Aș vrea să fug, să hoinăresc, să fiu nomad o vreme. Să fiu departe de tot ce înseamnă aici și acum, de o după-amiază de duminică brusc prea caldă, o după-amiază lâncedă și inutilă de mai. Să fiu unul din Cireșarii lui Chiriță, într-o vacanță plină. Să fiu adolescent iar. Cred că încă sunt. Afară plânge amarnic un copil mic. Plânge de parcă toată viața lui micuță e în pericol. Dar nu e. Plânge și se oprește. Până și el se satură. Alții, mai mari, bat mingea și răcnesc la un gol, unii de bucurie, alții de ciudă. Uneori se bat. Vin mașini cu muzici îndoielnice, bubuind. Se strigă vecini de sus în jos și de jos în sus. Nimic nou, nimic extraordinar. Vreau să fug. Vara trecută, am stat o săptămână în Renania. Am avut, din momentul sosirii, o ciudată și foarte prezentă senzație de acasă, eram unde trebuie, mă trezisem dintr-un vis complicat. Dacă cineva ar dovedi migrația sufletelor, aș fi gata să jur că am fost vreun teuton cândva. Iubesc, firește, Tr

  Zori. Cafea. Timp. Oameni. Probleme. Probleme. Probleme. Catedră. Bucurie. Gingășie. Nervi. Probleme. Satisfacție. Insatisfacție. Tristețe. Recunoaștere. Ignoranță. Ingratitudine. Probleme. Dureri. Râs. Râs ipocrit. Râs sănătos. Râs isteric. Plâns. Plâns sfâșietor. Jos. Sus. Zâmbet.   Praf. Curățenie. Praf. Praf. Praf. Timp. Fugă. Dureri. Tensiune. Relaxare. Probleme. Probleme. Probleme. Speranță. Prieteni. Neprieteni. Umbre. Trecători. Părinți. Suferință, boală. Stoicism. Speranță. Rugăciuni. Cădere. Cățărare. Montagne russe. Țipăt. Sus.   Drăgălășenie. Frumusețe. Mitocănie. Indiferență. Brutalitate. Legi. Ordonanțe de urgență. Birocrație. Speranță. Viitor. Accidente. Așteptări. Așteptări. De la capăt. Ba nu. Ba da. Minunat. Oribil. Trist.   Muzică. Zgomot. Zgomot. Zgomot. Vecini. Răbufniri. Căști. Izolare. Fugă. Bocanci. Amenințări. Pericol. Angoase. Zgomot.   Amintiri. Antichități. Fotografii. Nostalgii. Melancolie. Depresie. Zâmbet.   Înger. Demoni. Demoni. Demoni. Jos. Sus.