Iubesc Paștele?

E așa, o amorțeală a simțurilor spiritului, ca atunci când ai vată în urechi, ai nevoie de ochelari și nu-i ai și mai ești și împachetat în nailon, precum bagajele la aeroport.

E și un soi de amețeală, o incapacitate de a mă raporta la prezent, de a înțelege pe deplin unde sunt, ce fac și ce vreau să fac. Ca o mahmureală, presupun. Măcar de ar fi.

Sunt niște fantome ale trecutului, nedefinite, intangibile, amorfe, dar negre, care mă tulbură fără să pot înțelege cum și de ce; niște ecouri, ca niște gemete ale unor zile care s-au întâmplat în cadre asemănătoare și care, cred, nu au fost cele mai faste din existența mea. Niște reziduuri insalubre ale unor frământări de adolescent hipersensibil și de tânăr care nu se regăsea în societatea în care trebuia să respire, niște reziduuri, spun, care se ridică la suprafață odată cu mutarea mea înapoi în blocul în care am crescut, am fost adolescent hipersensibil și tânăr inadaptat. Altfel, nu știu...

Vatelina asta care mă împresoară mă împiedică să mă bucur de ce mă bucuram, să fac cu plăcere ceea ce făceam cu plăcere, să fiu fericit în circumstanțele în care eram fericit. E de parcă toată viața mea de acum e un deja-vu al unei vieți desuete, decolorate, repetată până la spleen și incapabilă de aportul unor noi experiențe picante sau, măcar, interesante. Vreau să gândesc că așa se și cuvine și că ar fi imprudent din partea mea să-mi doresc noi experiențe, de orice fel.

Un supermarket german ne întreabă iarăși dacă iubim Paștele, așa cum face, stupid și invariabil, în fiecare an (deja-vu). Nu. Cum se poate iubi Paștele?! Îi iubesc pe ai mei și Îl iubesc pe Dumnezeu și pentru că mi i-a lăsat alături. În fiecare an, mergând să iau Lumina, mă pomenesc străbătut de un fior întrebându-mă, ca ultimul necredincios, dacă îmi va fi, cândva, destul că Hristos a înviat, călcând cu moartea pre moarte. Și îmi dau seama, ca trezit din somn agitat, că de asta merg să iau Lumina, ca să-mi fie destul și să încetez să mai fiu ultimul necredincios. Doamne, ajută-mi să se întâmple asta!

Apoi, Paștele, cu agitația imbecilă, cu știrile despre carne de miel și ouă roșii, cu întoarcerea studenților și a stranierilor, cu (numaidecât) Easter Bunny și pe care nu-l iubesc, va fi trecut...