Am avut un an bun!

     Semnul exclamării e intenţionat şi asumat. Nu vreau să-mi scot din sărite semenii care nu se regăsesc defel în modul de viaţă impus de pandemie, nici să fiu lipsit de respect faţă de cei care au suferit din cauza ei. Doar simt nevoia să verbalizez, surprins eu însumi, la ceas de bilanţ, că am avut un an nepermis, nemeritat de bun. O exclamaţie care însoţeşte un sentiment profund de gratitudine.

    2021 a fost un an al prieteniei. M-am pomenit într-un cerc de intelectuali frumoşi şi cel puţin la fel de tineri interior ca mine, alături de care am bătut zonele din împrejurimi, am râs, am cugetat, am tremurat niţel, am făcut poze şi m-am simţit de milioane, cu precădere în duminici în care mă obişnuisem să fac din singurătate un stindard pe care îl purtam cu insolenţă şi puţin arţag. Şi mi-a fost îngăduit să găsesc prieteni noi în prietenii de-o viaţă, purtători de filoane de aur curat ce rămăsese neexplorat. Alte exerciţii de recunoştinţă şi umilinţă.

    Din vremuri apuse şi, probabil, neresuscitabile, mi-a rămas o sumedenie de amintiri ale unor locuri care au căpătat aburi de neverosimil şi pe care mi-aş dori nespus să mai am putere să le revăd.

Cetatea Râşnov

Muzeul Ciprian Porumbescu

Câmpulung Moldovenesc

Saschiz

Sighişoara, Cimitirul Saxon

Castelul Bethlen, Criş

Biertan

    Mi-a fost dat, cu infinită delicateţe, să ajung din nou la biserica de la Biertan şi să pun mâna pe capacele de sarcofage de pe care m-au privit din nou ochi orbi de episcopi petrecuţi de secole. Mi-am ascultat paşii răsunând în sălile goale ale Castelului din Criş, despre care eram convins că, de fapt, nu există. M-am plimbat prin cimitirul saxon de la marginea cetăţii Sighişoarei, trăgând aer fierbinte în piept şi vibrând la amintirea unei seri de toamnă aurie în care păşisem pe acolo pentru ultima oară, cu aceeaşi sfială. Am salutat, de la o plină de respect distanţă, cetatea Saschiz. L-am regăsit pe Porumbescu la el acasă, tot acolo unde mă aşteptam să fie, învăluit în acordurile Baladei, într-o zi în care muzeul trebuia să fie închis, dar era deschis, pentru că se lucra la acoperiş (explicaţia neoficială, dar în care eu cred mai mult, e că Ciprian mă aştepta pe mine). Chiar şi Câmpulungul din 2013 l-am găsit, cu un oarecare efort, în 2021, până ce o sfântă de ploaie m-a fugărit printre clădiri vechi şi pe nedrept nelăudate. Numai Cetatea Râşnovului n-a vrut să mă primească astă vară, dar m-a pus, prin porţile sale închise şi ascunse de schele, să-i promit că voi reveni, că doar e aproape. Şi i-am promis...

    A fost anul care m-a învăţat, oricât de ridicol de târziu ar fi, că e o vanitate să încerc să le fiu agreabil tuturor şi că e infinit mai important să le fiu măcar agreabil celor care mă acceptă şi (să îndrăznesc să scriu asta?) mă iubesc aşa cum sunt şi care s-au dovedit a fi mai mulţi decât bănuiam. Solitudinea vacanţelor mele e un moft, e un mod de a părea interesant şi temerar celor cu adevărat singuri şi care nu-şi găsesc resurse de a-şi depăşi tristeţile.

    A fost un an în care am fost sănătos! La cincizeci şi doi de ani şi în pandemie (ce neostoit e cuvântul ăsta!), a fi sănătos e o imensă favoare pe care Pronia o poate face cuiva. Chiar şi mama, în scaunul ei rulant, a primit adieri de speranţă, fie ele doar începutul!

    A fost anul cu un nou album ABBA! Cu tot valul de simpatie, de dragoste profundă pornit în întreaga lume, dincolo de religii, de crezuri, de culoarea pielii, de culturi, Benny Andersson spunea, într-un interviu: „Eu nu sunt un artist. Eu sunt doar un om care poate cânta la pian”. O altă lecţie de firească şi nobilă modestie.

    Ceea ce m-a mai învăţat 2021, pentru că a considerat că era nevoie, iar eu sunt de acord, e că bucuriile cele mai mari vin de acolo de unde ne aşteptăm mai puţin şi taman atunci când credem cel mai puţin în existenţa lor. Esenţial e să le primim cu inima în palme, cu sufletul deschis, cu o reverenţă, să le merităm, să le returnăm şi să nu avem infatuarea să cerem nimic.

    Mulţumesc, 2021! Mulţumescu-Ţi, Doamne, pentru tot! Nu vreau nimic mai mult decât am, dar îndrăznesc să cer ce am...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nu mi-a fost dor!

Scurtă istorie cu sfinţi