Treceți la conținutul principal

Sunt aici

...și mă încearcă doruri nelămurite. Aș vrea să fug, să hoinăresc, să fiu nomad o vreme. Să fiu departe de tot ce înseamnă aici și acum, de o după-amiază de duminică brusc prea caldă, o după-amiază lâncedă și inutilă de mai. Să fiu unul din Cireșarii lui Chiriță, într-o vacanță plină. Să fiu adolescent iar. Cred că încă sunt.
Afară plânge amarnic un copil mic. Plânge de parcă toată viața lui micuță e în pericol. Dar nu e. Plânge și se oprește. Până și el se satură. Alții, mai mari, bat mingea și răcnesc la un gol, unii de bucurie, alții de ciudă. Uneori se bat. Vin mașini cu muzici îndoielnice, bubuind. Se strigă vecini de sus în jos și de jos în sus. Nimic nou, nimic extraordinar. Vreau să fug.
Vara trecută, am stat o săptămână în Renania. Am avut, din momentul sosirii, o ciudată și foarte prezentă senzație de acasă, eram unde trebuie, mă trezisem dintr-un vis complicat. Dacă cineva ar dovedi migrația sufletelor, aș fi gata să jur că am fost vreun teuton cândva.
Iubesc, firește, Transilvania. Mi-e dor de ea. Am avut bucuria s-o străbat în lung și în lat, dar nu-mi ajunge. Și mă doare că e doar la vreo 50 de kilometri distanță, iar eu sunt aici. Copilul mic plânge iar. Latră un maidanez mereu. Sunt aici.
În Saschiz este un pod mic, peste un pârâu, mic și el. Vechi de tot, de lemn, cu o roată de moară sub el. Dar e un pod acoperit. Cum erau cele din Madison County. E liniște totdeauna. Se aude doar susurul apei și vântul prin frunze. Uite, mi-aș dori ca înserarea asta să mă prindă pe el. Nu s-o aștept pe Meryl Streep. Doar să fiu acolo. Să stau acolo. Să se termine ziua mea acolo. Și să dorm într-o casă săsească. Pereți groși, tavan înalt, miros vechi, murmure nedeslușite într-un dialect de demult. Istorie.
Dar e departe, departe. Eu sunt aici. Oricum, nu mă citește nimeni. De aceea și sunt aici. Mâine e luni, am de organizat Evaluarea Națională la clasa a VI-a. Sunt aici, perfect nepregătit pentru o nouă săptămână, la sfârșitul căreia mă vor încerca doruri nelămurite...

P.S. Am aflat astăzi, în martie 2017, că podul nu mai există. În locul lui s-a construit o punte din beton, cu margini văruite. E abominabil. A fost o cruzime să mi se spună, și încă una gratuită. Preferam să-l știu acolo, mai ales că mă îndoiesc că voi mai ajunge vreodată pe meleagurile acelea...
Sunt dezamăgit și nervos. Lume urâtă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Încă un an

Mă tot lupt cu mine să nu scriu, că n-am ce, dar, în fond, postarea se poate șterge oricând. De la o vreme, toată viața mea e dată pe repede înainte, așa că am sentimentul că abia am făcut un bilanț de sfârșit de an. E neliniștitor.
Totuși, e o seară plăcută. Ascult un concert al lui Cat Stevens - nici nu știam, spre rușinea mea, ce muzică diversă are - și citesc o carte subțire, de vacanță. Iar, în atmosfera asta neobișnuit de liniștită, oricât aș încerca să mă ascund de lume și de mine, moare încă un an și un pic și eu, odată cu el. Și, dacă ar fi vorba numai de mine, încă aș putea să ridic din umeri și să spun „asta e”. Din păcate, e mult mai complicat.
Într-un larg context sumbru, cu tensiuni politice, cu aberații economice, miasme de război și mulți, mulți oameni valoroși plecați în lumi albastre, eu am trăit, dacă nu încă un an, atunci o zi după alta într-o tihnă autoimpusă, ținându-mi, fără prea multe complexe, capul în nisip și izolându-mă cu grijă. Chiar și vacanța tradiționa…

Bezid

Că trăim într-o ţară halucinantă, almodovariană, că de prea multe ori devin convins că de fapt am un vis absurd şi-mi vine să mă ciupesc sau să mă muşc singur, căci realitatea nu poate fi asta, că în jurul nostru patologicul a înlocuit socialul, sunt tot atâtea truisme şi da, acesta e un mod nefericit de a deschide o nouă postare pe blog.Este, totuşi, felul meu de a mă justifica de ce îmi provoacă o bucurie dincolo de cuvinte (şi dincolo de normal, mă tem să spun) să mă aflu, în răstimpuri, în locuri aspaţiale şi atemporale, enclave unde aberaţiile ministeriabililor, dacă se aud, se aud îndepărtat, printr-un zid antifonant pe care deja l-a scris istoria.
BEZID este un cuvânt ciudat, care e de fapt un nume propriu al unui sat unde, într-un fel sau altul, se trăieşte; pierdut prin judeţul Mureş, la aproximativ 45 de km de reşedinţă, pe lângă mai cunoscutul, poate, Sângeorgiu de Pădure. Vorbim, de fapt, de Bezidul Nou, căci cel vechi se află pe fundul unui lac de acumulare încă de la sfâr…