Un fel de Scufița Roșie

Nu pot să nu rânjesc de fiecare dată când văd pe la știrile catastrofale persoane felurite care mărturisesc, siderate, că au un număr de ani (de regulă suficient de mare să creeze admirație), dar că așa ceva n-au mai văzut. Cu alte cuvinte, mare e grădina Domnului și niciodată nu-i prea târziu pentru nimic.
În vara asta anostă și ursuză am împlinit mulți ani, dar cred că abia acum încep să înțeleg (cât retard...) că singura persoană pe care te poți baza oricând, care nu te uită și nu te abandonează niciodată, care te iartă, orice ar fi și pe care o ierți, orice ar fi, ești tu însuți.
Așa încât, săturându-mă de patul meu de-acasă (nu mai suport, înțelegi, nu mai suport...), când cearșafurile nu mai mi-au zâmbit (sic!), m-am luat pe mine însumi într-un experiment. Mi-am spus că, dacă îmi voi dovedi că pot să umblu printr-o pădure numai cu mine însumi, (hai să admitem că nu te simți în largul tău de unul singur prin codru, oricât de om în toată firea ai fi) atunci pot să fac orice - eu cu mine însumi. Că brusc celelalte persoane în afară de mine însumi devin opționale și că în felul ăsta nu mai depind de nimeni. Iar experimentul mi-a reușit.
N-am avut nicio experiență mistică, n-am simțit nevoia să caut vreo grotă bună de sihăstrit, iar telefonul meu mobil a devenit mai prețios, nu doar un instrument care mă ține legat de găunoșenia și vanitatea lumii păcătoase din jur. Dar am înțeles că de aici mai departe nu mai trebuie să aștept de la nimeni să-și facă un pic de timp pentru mine, nu mă mai uit cum trece vremea pe delături, făcându-mă să mă întreb, retoric și legitim, câte alte veri mi-or mai fi rezervate. Sunt pentru mine însumi o companie agreabilă și de încredere. Și nu-mi pot întoarce spatele singur, nu? Sub niciun pretext.
Așa arată pădurea pe unde m-am plimbat singur (și chiar nu contează locul):

Gândindu-mă mai bine, îmi dau seama că Scufița Roșie era o fetiță mică si mergea singurică prin pădure fără să-și pună o mie de probleme. De aia a și mâncat-o lupul.
Mamă, ce postare mi-a ieșit! La fel de insipidă ca vacanța mea prezentă. Noroc că nu mă citește nimeni.
Și totuși, dacă e cineva care e dornic să ni se alăture, mie și mie însumi, e rugat să ne dea de știre...