Csernáton és csodák... (Cernatul si minunile sale...)

O sambata rece de noiembrie cu miros de ianuarie, un pic de timp liber, o postare pe un blog la care am ajuns intamplator, o noua destinatie: un muzeu neobisnuit - "Pal Haszmann" - din Cernat, un sat intins mai ales in dreapta soselei E524 care leaga Targu Secuiesc de Brasov. Este, desigur, un exemplu al felului cum secuii stiu sa-si pretuiasca trecutul, traditiile, mostenirea. Caci, in Cernat, limba romana e vorbita cu mare dificultate. Intr-o oarecare masura, inteleg si accept asta.
Muzeul este neobisnuit prin multe: prin faptul ca il puteam vizita singuri, caci cheia cladirii principale, un superb conac vechi, in care se afla o buna parte din exponate, era in usa, iar prezenta noastra acolo nu nelinistea pe nimeni, desi perimetrul muzeal este locuit; prin fotografiile vechi, de inceput de veac XX, la o data cand tehnica era exotica si in Bucuresti, daramite intr-un sat secuiesc oarecare; prin casele traditionale care, odata ce le treci pragul, iti starnesc o vie emotie: haina gospodarului se afla pe scaun, cizmele puse la uscat in cui, lucrul de mana al gospodinei se afla la indamana, pe masa, poza cu ei doi, ovala si retusata, la loc sfant, deasupra patului si am avut permanent senzatia ca se vor intoarce dintr-un moment in altul, sa faca focul si sa ne primeasca cu un pic de palinca si o vorba buna, la o distanta de timp de un secol; prin tablourile in ulei ale nobilimii ce stapanea locurile; prin expozitia de calesti, gata de drum, de unelte agricole si, mai ales, de batoze de care ma minunam cum de-s asa tacute; cuprinzatoarea expozitie de aparate de redat sunetul - romantice palnii de gramofoane, radiouri cu lampi, discuri vechi de tot, ba chiar si un aparat de proiectie cinematografica; ori poate incredibil de frumoasele sobe si godine din fier forjat, si ele marturii ale unor vremuri de mult petrecute, cu insertii florale, geometrice si antropomorfe realizate cu un gust desavarsit si cu minutiozitate.
Doamna care a aparut, totusi, la un moment dat, in calitate de muzeograf, a fost o prezenta deosebit de agreabil de discreta; practic, am putut haladui peste tot, am putut sta oricat de mult (si am mai fi stat, daca n-ar fi fost atat de frig) si, se pare, n-am starnit niciun fel de ingrijorare, increderea pe care ne-au acordat-o fiind, zic eu, o calitate de mult stearsa in afara satelor de secui. Am fi putut pleca fara sa platim, n-ar fi fugit nimeni disperat dupa noi, dar am platit o suma infima - precizandu-se, cu delicatete, pe un biletel de la intrare, ca pretul e o contributie la intretinerea muzeului. Am platit cu drag, am fi platit mai mult.
Cateva poze pot fi vazute aici: http://ofotografie.blogspot.com/2011/11/muzeul-satului-din-cernat-covasna.html
Am plecat de acolo infiorati - sigur, si la propriu, dar si pentru ca ne intorseseram cu acuratete in timp, un timp care, acolo, la Cernat, a incremenit si trebuie sa ramana asa. Un timp mai bun si mai bland.
N-as incheia fara sa povestesc un alt episod: masina noastra fusese neglijent lasata in poarta unui satean, care, la un moment dat, voia sa-si scoata tractorul din curte. Cu infinita politete, cu cele cateva cuvinte romanesti pe care le cunosteau, ne-au rugat sa mutam masina de acolo, cerandu-si scuze pentru deranjul pricinuit... As putea, dar nu ma arunc in antiteze.

Comentarii

  1. ...vezi...de asta eu postez doar pozele...

    RăspundețiȘtergere
  2. Am ascultat cu tine Rapsodia Romana,te-am insotit la Borsec si la Vrincioaia si...as mai vrea.
    E frumoasa lumea ta.Mai arata-ne!

    RăspundețiȘtergere
  3. An nou fericit!
    La multi ani!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

De aproape treizeci de ani

De toamnă, deja

Sfârșit de an atipic