Lumea mea

E în Maramureş. E în apropiere de Baia Mare. A aparţinut familiei Teleki, una dintre cele mai importante din istoria Transilvaniei. Ultimul descendent al familiei proprietar al castelului a fost şi ultimul ministru de externe al Ungariei inainte de instaurarea regimului hortyst. Acesta a semnat un tratat de neagresiune cu Serbia, iar in momentul invadării acesteia, la izbucnirea războiului mondial, istoria consemnează că s-a sinucis, pentru ca nu a putut suporta sa-si vada angajamentul calcat in picioare. Nobil... Are aproape 300 de ani. În anul 1897 a fost supraetajat și modernizat în stil eclectic. E deductibil, nu fără durere, că în 1949, castelul a fost naționalizat, iar în regimul comunist a avut întrebuințări diverse (sală de baluri, sală de cinema, depozit pentru cereale, sediu al CAP). Castelul este acum trist, aproape lugubru, uitat, părăsit, se mai ţine doar datorită sufletului pus la înălţarea lui, probabil. I-a fost refăcut doar acoperişul acum mai bine de zece ani, iar

Că trăim într-o ţară halucinantă, almodovariană, că de prea multe ori devin convins că de fapt am un vis absurd şi-mi vine să mă ciupesc sau să mă muşc singur, căci realitatea nu poate fi asta, că în jurul nostru patologicul a înlocuit socialul, sunt tot atâtea truisme şi da, acesta e un mod nefericit de a deschide o nouă postare pe blog.Este, totuşi, felul meu de a mă justifica de ce îmi provoacă o bucurie dincolo de cuvinte (şi dincolo de normal, mă tem să spun) să mă aflu, în răstimpuri, în locuri aspaţiale şi atemporale, enclave unde aberaţiile ministeriabililor, dacă se aud, se aud îndepărtat, printr-un zid antifonant pe care deja l-a scris istoria. BEZID este un cuvânt ciudat, care e de fapt un nume propriu al unui sat unde, într-un fel sau altul, se trăieşte; pierdut prin judeţul Mureş, la aproximativ 45 de km de reşedinţă, pe lângă mai cunoscutul, poate, Sângeorgiu de Pădure. Vorbim, de fapt, de Bezidul Nou, căci cel vechi se află pe fundul unui lac de acumulare încă de la s