Treceți la conținutul principal

Adio, 2008! La multi ani!

"Nu plange ca s-a terminat, zambeste ca s-a petrecut..."
Asa am sa incerc sa fac, desi e greu... Unul din cei mai buni ani din viata mea isi ia adio, lasandu-ma cu sumedenie de intrebari legate de motivele pentru care Dumnezeu a fost atat de bun cu mine...
Mai presus de realizari, de achizitii, de norocul care m-a insotit tot timpul, au fost bucuria de a-i vedea pe cei dragi sanatosi si linistiti, bucuria de a-mi redescoperi prietenii cei minunati, atatia cate degete la o mana, dar extraordinari...

Happy new year, happy new year!
May we all have a vision now and then
Of a world where every neighbor is a friend...
May we all have our hopes, our will to try,
If we don't, we might as well lay down and die...
(ABBA - "Happy New Year")


... Au fost calatoriile, locurile magice pe care le-am vazut, de la Sarmizegetusa la Stonehenge, de la cetatile medievale transilvane la cetatile medievale britanice... calatorii de care m-am bucurat pe deplin, cu toata recunostinta fata de cei care le-au facut posibile si care mi-au suportat si toanele, si extazul...
... A fost bucuria mare, de ce nu, de a ajunge sa pot sa spun "sunt profesor gradul I" si sa ma mandresc ca am multumit comisia, nesperat de indatoritoare si cu mult simt al umorului...
Le multumesc tuturor, va multumesc tuturor, nu prin scris, ci prin gand, pentru ca fara voi, fara nobletea voastra sufleteasca si fara delicatetea fara limite de a-mi fi alaturi, probabil as sta acum, numarand orele pana cand anul se termina. De fapt stau si le numar, dar cu strangere de inima, caci s-a mai dus un an, de tot, irevocabil, lasandu-ma senin, fericit, ajutat sa inteleg care sunt marile bucurii ale vietii...

Who can say what we'll find,
What lies waiting down the line
In the end of... 2009...
(ABBA - "Happy New Year")

Sa-mi ajute bunul Dumnezeu mai departe, ca stie El atat de bine de ce am nevoie si, mai ales, sa fiu capabil sa merit ceea ce mi se ofera...

LA MULŢI ANI FERICIŢI!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Întuneric

Sunt la mine acasă. Încerc să fac un pic de ordine în debaraua față de care am mereu rețineri când e vorba să mă apropii. S-au adunat destule lucruri în douăzeci de ani; de multe chiar nu-mi aduceam aminte; nu le-am folosit niciodată, că nu mi-au trebuit niciodată. Altele, în schimb, îmi proiectează în minte filme foarte vii și colorate ale anilor duși. Cum duși sunt și actorii. Nu pot să nu-mi amintesc cu câte speranțe m-am mutat aici în '97. N-aveam nici mobilă, nici covoare și nici idee cum îmi va arăta viața mai departe. Dar terminasem facultatea, făcusem și armata  și-mi începusem cariera cu bucurie. Mai greu decât mi-a fost până acum, în etapele preliminare ale maturității mele, n-are cum să fie, îmi spuneam. A fost. Și probabil o să-mi tot fie. La asta mă gândeam rostuind obiecte pe rafturi, după ce le ștergeam praful gros. Și la persoanele dragi și, acum, necunoscute care mi le-au dăruit, de compania cărora m-am bucurat și care au plecat apoi, fără să-mi spună unde sau de…

Sunt aici

...și mă încearcă doruri nelămurite. Aș vrea să fug, să hoinăresc, să fiu nomad o vreme. Să fiu departe de tot ce înseamnă aici și acum, de o după-amiază de duminică brusc prea caldă, o după-amiază lâncedă și inutilă de mai. Să fiu unul din Cireșarii lui Chiriță, într-o vacanță plină. Să fiu adolescent iar. Cred că încă sunt.
Afară plânge amarnic un copil mic. Plânge de parcă toată viața lui micuță e în pericol. Dar nu e. Plânge și se oprește. Până și el se satură. Alții, mai mari, bat mingea și răcnesc la un gol, unii de bucurie, alții de ciudă. Uneori se bat. Vin mașini cu muzici îndoielnice, bubuind. Se strigă vecini de sus în jos și de jos în sus. Nimic nou, nimic extraordinar. Vreau să fug.
Vara trecută, am stat o săptămână în Renania. Am avut, din momentul sosirii, o ciudată și foarte prezentă senzație de acasă, eram unde trebuie, mă trezisem dintr-un vis complicat. Dacă cineva ar dovedi migrația sufletelor, aș fi gata să jur că am fost vreun teuton cândva.
Iubesc, firește, Tran…

Când viaţa ţi se pare anostă...

...un bun exerciţiu, fără îndoială, este să-ţi testezi dragostea de ea. Să treci voit printr-o situaţie de limită. Odată ieşit de acolo, eşti purificat.
Aşa cred, acum, după ce am trecut prin Canionul "Şapte scări", unde se ajunge prin Timişu de Jos, foarte aproape de Braşov, pe DN1, către Bucureşti. Auzisem de el şi-mi spuneam, într-o doară, aşa cum spunem noi multe fără să şi filtrăm ce spunem, că trebuie să-l văd. Ştiam că e de mers, că e de urcat, că te udă la un moment dat cascada de lângă tine, mă rog, ştiam cam tot ce puteam găsi pe net.
Ei bine, am ajuns. L-am văzut. L-am urcat. Sunt acrofob. Rămân acrofob. Dar ştiu mai multe despre mine, despre instinctul de supravieţuire, despre cum e să te depăşeşti pe tine însuţi atunci când n-ai de ales. Căci, după câţiva kilometri buni făcuţi pe un drum ascendent încântător prin pădure, neavând condiţie fizică deloc, a mă întoarce de la baza canionului era de neacceptat.


Puştii care fac bungee jumping şi care povestesc despre e…