Treceți la conținutul principal

Adio, 2008! La multi ani!

"Nu plange ca s-a terminat, zambeste ca s-a petrecut..."
Asa am sa incerc sa fac, desi e greu... Unul din cei mai buni ani din viata mea isi ia adio, lasandu-ma cu sumedenie de intrebari legate de motivele pentru care Dumnezeu a fost atat de bun cu mine...
Mai presus de realizari, de achizitii, de norocul care m-a insotit tot timpul, au fost bucuria de a-i vedea pe cei dragi sanatosi si linistiti, bucuria de a-mi redescoperi prietenii cei minunati, atatia cate degete la o mana, dar extraordinari...

Happy new year, happy new year!
May we all have a vision now and then
Of a world where every neighbor is a friend...
May we all have our hopes, our will to try,
If we don't, we might as well lay down and die...
(ABBA - "Happy New Year")


... Au fost calatoriile, locurile magice pe care le-am vazut, de la Sarmizegetusa la Stonehenge, de la cetatile medievale transilvane la cetatile medievale britanice... calatorii de care m-am bucurat pe deplin, cu toata recunostinta fata de cei care le-au facut posibile si care mi-au suportat si toanele, si extazul...
... A fost bucuria mare, de ce nu, de a ajunge sa pot sa spun "sunt profesor gradul I" si sa ma mandresc ca am multumit comisia, nesperat de indatoritoare si cu mult simt al umorului...
Le multumesc tuturor, va multumesc tuturor, nu prin scris, ci prin gand, pentru ca fara voi, fara nobletea voastra sufleteasca si fara delicatetea fara limite de a-mi fi alaturi, probabil as sta acum, numarand orele pana cand anul se termina. De fapt stau si le numar, dar cu strangere de inima, caci s-a mai dus un an, de tot, irevocabil, lasandu-ma senin, fericit, ajutat sa inteleg care sunt marile bucurii ale vietii...

Who can say what we'll find,
What lies waiting down the line
In the end of... 2009...
(ABBA - "Happy New Year")

Sa-mi ajute bunul Dumnezeu mai departe, ca stie El atat de bine de ce am nevoie si, mai ales, sa fiu capabil sa merit ceea ce mi se ofera...

LA MULŢI ANI FERICIŢI!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pe măsură ce îmbătrânesc...

...capăt ticuri și tabieturi. Orice nimic mă pomenesc că devine o rutină, iar ceea ce e mai trist e că îmi place din ce în ce mai mult. Îmi pierd temeritatea și curiozitatea tinereții și mă așez confortabil într-o grilă care, cu cât e mai judicios construită, cu atât îmi oferă confort și liniște. A-mi aduce aminte de existența blogului meu doar la sfârșit de an e un exemplu și, chiar dacă îmi doresc să schimb asta, știu mereu mai puțin cum.    ...timpul trece mai repede, și mai repede. Știu, e un clișeu, dar nu vorbesc decât de senzațiile mele. Alaltăieri a fost Revelionul, ieri Paștele, azi e din nou Crăciunul. Între ele, rutină călduță.    ...îmi pasă din ce în ce mai puțin de impresia pe care o las celor din jur, și asta e nemaipomenit. O viață întreagă mi-a fost groază de ridicol și mi-am măsurat fiecare gest, fiecare vorbă, fiecare respirație, greșind, pare-se, de multe ori. Între timp, am aflat că celelalte entități, în afară de mine, sunt niște umbre, sunt parte din decor, …

Încă un an

Mă tot lupt cu mine să nu scriu, că n-am ce, dar, în fond, postarea se poate șterge oricând. De la o vreme, toată viața mea e dată pe repede înainte, așa că am sentimentul că abia am făcut un bilanț de sfârșit de an. E neliniștitor.
Totuși, e o seară plăcută. Ascult un concert al lui Cat Stevens - nici nu știam, spre rușinea mea, ce muzică diversă are - și citesc o carte subțire, de vacanță. Iar, în atmosfera asta neobișnuit de liniștită, oricât aș încerca să mă ascund de lume și de mine, moare încă un an și un pic și eu, odată cu el. Și, dacă ar fi vorba numai de mine, încă aș putea să ridic din umeri și să spun „asta e”. Din păcate, e mult mai complicat.
Într-un larg context sumbru, cu tensiuni politice, cu aberații economice, miasme de război și mulți, mulți oameni valoroși plecați în lumi albastre, eu am trăit, dacă nu încă un an, atunci o zi după alta într-o tihnă autoimpusă, ținându-mi, fără prea multe complexe, capul în nisip și izolându-mă cu grijă. Chiar și vacanța tradiționa…

Întuneric

Sunt la mine acasă. Încerc să fac un pic de ordine în debaraua față de care am mereu rețineri când e vorba să mă apropii. S-au adunat destule lucruri în douăzeci de ani; de multe chiar nu-mi aduceam aminte; nu le-am folosit niciodată, că nu mi-au trebuit niciodată. Altele, în schimb, îmi proiectează în minte filme foarte vii și colorate ale anilor duși. Cum duși sunt și actorii. Nu pot să nu-mi amintesc cu câte speranțe m-am mutat aici în '97. N-aveam nici mobilă, nici covoare și nici idee cum îmi va arăta viața mai departe. Dar terminasem facultatea, făcusem și armata  și-mi începusem cariera cu bucurie. Mai greu decât mi-a fost până acum, în etapele preliminare ale maturității mele, n-are cum să fie, îmi spuneam. A fost. Și probabil o să-mi tot fie. La asta mă gândeam rostuind obiecte pe rafturi, după ce le ștergeam praful gros. Și la persoanele dragi și, acum, necunoscute care mi le-au dăruit, de compania cărora m-am bucurat și care au plecat apoi, fără să-mi spună unde sau de…