Ma gandesc cu drag la Borsec...

-

Da, deja traiesc din amintirile verii defuncte...
Borsec e un loc tare drag mie. L-am descoperit anul trecut, l-am redescoperit anul asta cu alti ochi. M-a emotionat de fiecare
data. Acolo e liniste si racoare, chiar in iulie, e loc de introspectie si de detasare. Nu-l cauta niciun
zurbagiu, discoteca merge doar la sfarsit de saptamana si doar pentru localnici, nu te supara nimeni, n-are cine...
Frumos si trist, Borsecul te intampina cu
o paragina pe care poate altul ar considera-o austera.
Pentru mine, e dulce si melancolica. Vilele construite in stil romanesc de inceput de
veac trecut dorm nestingherite si viseaza, probabil, stralucirea de altadata. Lipindu-ti urechile de zidurile lor, nu e mare lucru sa auzi vreun vals sau tropaitul cailor unei calesti din care, neaparat, descinde o domnita timida, fosnindu-si volanasele in cautarea marii iubiri.
Arareori, din fericire arareori, somnul statiunii este intrerupt de caderea vreunei bucati de perete, a vreunui acoperis... Nu investeste nimeni in Borsec. Fantomele pot bantui in pace. Iar eu il iubesc asa cum e...
Pe poteci de padure, pustii si tacute, a
jungi, plecand din vechiul parc la statiunii, la Pestera cu Gheata, o grota de dimensiuni necunoscute, o binecuvantare pentru zilele in care, potrivit presei celei alarmiste, "Romania e parjolita". Acolo, se pare, temp
eratura nu urca niciodata peste 10 grade.
Pe alte poteci, la fel de minunate, te intampina Grotele Ursilor, alte formatiuni carstice cum rar poti vedea; pereti verticali, abrupti, atat de apropiati unul de altul incat, probabil, nu vad niciodata razele soarelui, iar tu, incercand si nereusind pe deplin sa-ti intinzi bratele in lateral, ai un sentiment de dulce opresiune in umezeala omniprezenta.
Borsecul e un spectacol impresionant si noaptea, daca haladuiesti pe aleile bine luminate, dar goale; ai putine sanse sa intalnesti pe cineva, ar fi un fenomen rar sa vezi vreo stralucire in geamurile caselor care dau impresia de a fi locuite. In rest, linistea...
Iar privilegiul care mi s-a oferit in plus a fost ploaia.
Niciodata prea mult, niciodata coplesitor. Elementul de decor fara de care Borsecul n-ar fi fost Borsec...

Totusi, in Borsec se intampla ceva macar o data pe an: ca o ironie dulceaga, Zilele statiunii se petrec in ultimul sfarsit de saptamana de iulie. Locul se umple de galagie si se goleste de persoana mea. Atentie, anul asta era pe afis o mare atractie: majoretele din Ditrau...

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

De aproape treizeci de ani

-
 Vârtejul ăsta inconsistent și enervant de prea multe ori care se cheamă viață m-a dus (ce epifanie! ce miracol!) în preajma împlinirii a treizeci de ani de la absolvirea facultății și a aproximativ tot atâția la catedră... Treizeci! Cu alte cuvinte, un nou-născut în iunie '94 poate avea, de acum, la rândul lui, copii. Iar eu încă exist, încă mă pomenesc cu gânduri nepermis de juvenile și încă pot zâmbi în fața copiilor celor pe seama cărora mi-am pornit cariera. Februarie '95 mă țintuia în unitatea militară în care m-am format ca vajnic apărător al patriei. Urma să mă „liberez” în vreo două luni și, ca ieri, noaptea aceea în care făceam planton și priveam geamurile înflorite de ger ale uscătorului în care mă adăposteam îmi aducea primii fiori legați de ce va fi după, de prima urcare pe podiumul catedrei și de următoarele (da, atunci, catedrele școlare aveau podium...), de maniera artistică în care îmi voi captiva elevii, de viitoarele legături sufletești veșnice care se vor le
Citiți mai multe

De toamnă, deja

-
Imagine
Sfârșit de vară ambițioasă și obositoare. A doua zi de septembrie care deja începe să promită liniște și dulceață în aer. Ca niciodată, niciun regret. Ajung din nou la Băile Tușnad, de care mă leagă multe, multe amintiri, unele duioase, toate frumoase. Nu-i deloc multă lume, dar nici pustiu. Nu pot să nu remarc din nou multitudinea de garduri electrice, având evident menirea să-i țină departe pe urșii cei inteligenți și remarcabil de adaptabili. Turnul Apor, Stânca Șoimului, hotelul. Timp încremenit. Totuși, trecerea timpului se vede în Tușnad prin degradare. Lacul Ciucaș, o altă emblemă a locului, mărginit de calea ferată, odinioară cu un romantic foișor la care ajungeai pe un nu mai puțin romantic podeț, lacul zic, pe malul căruia am petrecut clipe atât de speciale de atât de multe ori, a căzut în dizgrația celor care ar trebui să-l prețuiască mai mult ca mine. Decidem să-l revedem, credința în miracole n-a murit de tot. Poate ar fi trebuit. E mai colmatat, mai trist, mai inutil. Lac
Citiți mai multe

Sfârșit de an atipic

-
 Mărturisesc, fără intenția de a supăra sau de a intriga, că mă despart cu greu de 2022, nu neapărat cel mai surprinzător an al existenței mele consumate deja ('89 nu va putea fi uitat vreodată), dar deloc departe.  S-au petrecut evenimente care, pe cât de mult mi le doream, pe atât de imposibile păreau. De pildă, am locuit douăzeci și cinci de ani (!!!) într-o garsonieră care a fost, în mic, metafora vieții mele: luminoasă și primitoare la început, s-a degradat treptat, a trebuit reparată de ceva ori, a devenit treptat improprie personalității mele și demnă de ascuns potențialilor musafiri. Am trăit în tot sfertul ăsta de veac și bucurii mari, dar și cele mai marcante perioade depresive; și speranță, dar și disperare în adevăratul sens al cuvântului, și multă, multă anxietate. A început să-mi fie frică de petrecerile dintr-un bloc de garsoniere populat cu oameni teribil de diferiți, de televizoarele date prea tare în noapte, de convorbirile nesfârșite la telefon, la un volum care
Citiți mai multe